Plesk vs cPanel – Care este cel mai bun?

Una dintre cele mai importante caracteristici ale unui web hosting este panoul de control – instrumentul care îți permite să administrezi un site. Cu toate că există numeroase panouri de control disponibile, inclusiv o serie dezvoltată de însuși furnizorii de găzduire, cele mai populare sunt Plesk și cPanel. În această postare, vom compara ambele aplicații software, astfel încât, dacă va fi nevoie să alegi vreodată între cele două, să știi care este cel mai potrivit nevoilor tale.

Apărut inițial în 1996, cPanel este un panou foarte îndrăgit, folosit pe milioane de site-uri web și este frecvent inclus în multe pachete de găzduire. Pentru cei care au acces la serverul lor, cPanel vine adesea cu WHM (Web Host Manager) un program ce acționează ca o interfață de administrare a serverului.

Plesk a fost lansat în 2001 și, la fel ca cPanel, a ajuns să fie o forță dominantă pe piața panourilor web. Cea mai recentă versiune, care are peste 100 de extensii, e disponibilă în trei versiuni, Web Admin, Web Pro și o versiune specială pentru reselling.

Compatibilitatea sistemului de operare

cPanel a fost dezvoltat pentru a funcționa pe serverele Linux și este în prezent incompatibil cu Windows. Cu toate acestea, e compatibil cu sistemele de operare CentOS, CloudLinux, RedHat și altele distribuții bazate pe Linux.

Dezvoltat inițial pe Windows, pentru care este lider mondial, Plesk poate fi folosit și pe o gamă largă de sisteme Linux, inclusiv Debian, Ubuntu, CentOS, Red Hat Linux și CloudLinux.

În multe cazuri, panoul de control pe care îl folosești, poate fi dependent de un singur tip de sistem de operare.

Interfața de utilizare

Deși e foarte ușoară de folosit, interfața Plesk utilizează un design standard, cu care sunt obișnuiți majoritatea oamenilor. Ba chiar se aseamănă foarte mult cu dashboard-ul WordPress.

Interfața cPanel este mai diferită. Meniul din stânga lipsește și, în schimb, funcțiile sunt grupate în secțiuni la care accesul se face derulând în jos.

Performanţă

Dezvoltatorii cPanel au muncit mult la creșterea performanței de-a lungul anilor și, prin urmare, acesta este mai eficient în gestionarea resurselor decât Plesk. Rezultatul a fost obținut printr-un test în care memoria RAM a fost redusă din ce în ce mai mult pentru a vederea care dintre cele două panouri sunt mai eficiente.

Funcții și instrumente

Fiecare utilizator are nevoie să-și îndeplinească anumite sarcini, iar în acest caz, atât cPanel cât și Plesk oferă suficiente funcții și instrumente ce permit:

  • instalarea aplicațiilor;
  • realizarea backup-urilor;
  • gestionarea bazelor de date;
  • rularea protocolului FTP;
  • setări pentru configurarea DNS;
  • crearea și gestionarea adreselor de email;
  • rapoarte în privința utilizării resurselor și a traficului;
  • gestionarea fișierelor;
  • etc.

Securitate

Atât cPanel cât și Plesk oferă o gamă largă de instrumente de securitate. cPanel, de exemplu, include instrumente precum interzicerea unor adrese IP, instalarea automată a certificatelor SSL și protejarea fișierelor prin parolă, în timp ce suita de securitate a Plesk include instrumente precum integrarea directă activă, identificarea și filtrarea email-urilor de tip spam și prevenirea intrușilor fail2ban.

Concluzie

cPanel și Plesk sunt ambele panouri de control excepționale care facilitează găzduirea website-urilor. În multe cazuri, alegerea unuia poate fi restricționată de sistemul de operare sau pachetul de găzduire pe care îl alegi.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

ReviewHosting
situs toto slot gacor situs toto togel https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/ situs toto slot gacor slot gacor situs toto situs toto https://cpnsbatola.id/-/ bento4d cerutu4d rimbatoto https://smpitbinailmu.sch.id/ bakautoto bakau toto slot https://inspiracionspa.com.mx/-/ bento4d bento4d https://pafikabupatenrejanglebong.org/