
Zilele acestea am fost cam dezamagita, dar mi-a trecut repede, I’m self motivated Vezi tu, cand cineva ma solicita sa-i fac un site, ma implic in mai multe directii si vreau sa aflu: ce tip de site are nevoie, la ce-i foloseste si cum il utilizeaza. Iar rezultatul vreau sa fie cat mai bun pentru a fi win-win-win: client, eu, comunitate.
Scriu acest articol cu gandul la freelanceri in webdesign, la clienti si potentiali clienti si la cei care vor sa-si faca singuri un site. Realizarea unui site nu tine doar de partea tehnica, aceasta este printre ultimele verigi din lant.
Ce ma nemultumeste este ca intotdeauna exista acea graba de a avea un site „ieri”, ceea ce din start e sortit esecului. Mai este varianta, „fa tu site-ul, ca sa vedem cum iese, si-ti spunem noi daca ne place si ce sa mai modifici” si varianta „cat costa, ca sa stiu daca merita”. Si multe alte variante nefaste. De aceea apar tensiuni in relatia webdesigner – client si de multe ori se invinovatesc unii pe altii. In acest mod nu castiga nimeni.
Dar gata! E timpul sa-ti spun ca realizarea unui site este un proces ce necesita atentie de ambele parti.
1. Descoperire (Discovery)
Prima etapa este cea de descoperire a necesitatilor clientului in functie de obiectivul propus, de cercetare si crearea continutului.
In functie de continut se creeaza arhitectura informatiei, care este un concept complex si nu-l dezbat aici. Ce trebuie sa retii este ca arhitectura informatiei asigura navigabilitatea site-ului, dispunerea grafica si a continutului, paleta de culori, tonalitatea comunicarii cu utilizatorii.
Daca se sare peste aceasta etapa, ce tine si de comunicare, acomodarea partilor si intelegerea proiectului, site-ul realizat este unul oarecare.
Ca exemplu iti pot da arhitectura unui site de business si unul pentru copii. Primul va fi sobru, la obiect, eventual cu grafica minimalista. Cel pentru copii va fi plin de culoare si imagini, cu titluri mari si butoane ce duc catre jocuri.
2. Design
A doua etapa este cea de design, in care se stabileste strategia de brand si identitatea vizuala. Inca nu este neaparat vorba de site ci de cum se va prezenta compania. Tot acum se creeaza logo, si tot ce tine de print.
Daca esti freelancer programator sau iti faci singur site-ul este bine sa apelezi la un designer care sa te ajute.
3. Dezvoltare
In etapa a treia se trece la realizarea site-ului. Aceasta etapa se poate desfasura mai rapid decat primele doua pentru ca deja se stie ce va contine, care sunt functionalitatile si cum va arata.
Cei care isi fac singuri site-ul pot apela la un CMS, cum ar fi WordPress, Joomla, sau chiar un site static in HTML.
Acum se fac modificari majore daca este necesar, mai tarziu este frustrant.
4. Livrare si lansare
In ultima faza se trece la testarea site-ului apoi la migrarea lui pe serverul de productie, adica unde il vede toata lumea. Inainte de lansare se mai fac teste ca totul sa fie in regula.
Site-ul mai poate fi insotit de documentatie si training, dar clientii mici nu sunt dispusi sa plateasca si aceasta parte. Asa ca documentatia este sumara si trainingul inexistent.
5. Mentenanta
Un site are un ciclu de viata, iar viata trebuie intretinuta, nu-i asa? Mentenanta reprezinta in primul rand actualizarea permanenta a site-ului, mai ales daca este un CMS ca WordPress. Apoi trebuie monitorizat si permanent securizat.
In functie de frecventa actualizarii cu continut, se fac zilnic, saptamanal, lunar copii de siguranta, astfel incat site-ul sa poata fi restaurat daca se intampla ceva neprevazut.
In loc de concluzie
Un site util si functional este facut cu ceva efort, nu in 5 minute cat dureaza instalarea WordPress. Efortul va fi rasplatit prin atingerea obiectivelor pe care ti le-ai propus la inceputul proiectului.
Sursa articolului: wptut.ro