Persoanele sau întreprinderile care vor să-și extindă sau să treacă la un hosting superior au o serie de opțiuni disponibile. Una dintre cele mai populare e găzduirea administrată (managed). În această postare, vom explica ce este, beneficiile pe care le poate aduce și ce trebuie să căutăm la un furnizor care oferă astfel de servicii.
Ce este găzduirea administrată?
Găzduirea administrată este un tip de serviciu în care clientul primește, în schimbul unei sume de bani, hardware de la un furnizor de servicii web. Acesta, adică serverele, stocarea și rețeaua, aparțin unei singure persoane, cu alte cuvinte, niciun alt client nu va folosi același hardware. Prin urmare, ea oferă toate resursele necesare: lățime de bandă, performanță, RAM, stocare, etc., și clientul are control asupra securității, sistemului de operare și a software-ului.
În găzduire administrată, hardware-ul este ținut într-un centru de date securizat al furnizorului, care are grijă de gestionarea, administrarea și asistența tehnică.
Alternativa este găzduirea neadministrată, unde clienții cumpără hosting, dar aleg să-l gestioneze singuri. În timp ce unii indivizi încă optează pentru această variantă, majoritatea consideră că este mai ușor și mai economic să lase firma în cauză să își asume managementul în numele lor.
Ce este inclus într-un serviciu de găzduire managed?
Gama de servicii incluse într-un pachet de găzduire web managed (administrat) depinde foarte mult de furnizor. Majoritatea acestora oferă și gestionează centrul de date (spațiu, energie electrică, întreținerea clădirilor, securitate fizică, ingineri IT, etc.), hardware, rețea, sistem de operare (Windows, Linux, etc.) și infrastructura de aplicații.
Lista de mai sus acoperă o varietate cuprinzătoare de sarcini de administrare care sunt efectuate în numele clientului. Acestea pot include monitorizarea în timp real a serverului, optimizarea performanței, corectarea erorilor, backup-uri, prevenirea intruziunilor, instalarea aplicațiilor, etc. Utilizarea unor astfel servicii reprezintă o facilitate prin care clientul nu trebuie să se îngrijoreze de hardware sau alte chestiuni.
La ce trebuie să fim atenți atunci când alegem un furnizor de găzduire administrată?
- Asistență tehnică: Trebuie să ne asigurăm că furnizorul oferă asistență tehnică 24/7, 365 de zile pe an. În acest fel, dacă există probleme, vom ști că există un expert IT care ne poate ajuta.
- Securitate firewall: Toate hosting-urile managed ar trebui să ofere o protecție puternică firewall. E nevoie să fim atenți și la tehnologia folosită, care ne protejează împotriva unei game largi de riscuri de securitate.
- Viteza rețelei: performanța rețelei este crucială pentru website-urile de astăzi. O viteză de minim 1 Gbit este recomandată.
- Disponibilitate ridicată: dacă plătim pentru un serviciu administrat, ne dorim să fie disponibil tot timpul. Așadar trebuie să ne asigurăm că furnizorul garantează un uptime de 99,9%.
- Hardware cu performanțe ridicate: un alt aspect de luat în considerare este hardware-ul, care trebuie să fie excepțional, cum ar fi procesoarele Intel Xeon și hard disk-urile SSD.
- Acces complet la root : Dacă închiriem un server, ar trebui să avem control desăvârșit asupra acestuia. Astfel, e necesar să ne asigurăm că firma pe care o alegem permite acces complet la root.
- Panou de control: panoul de control trebuie să fie unul de calitate și să permită efectuarea sarcinilor ce nu sunt incluse în pachetul managed (cPanel, Plesk, etc).
Concluzie
Găzduirea administrată nu este cea mai ieftină opțiune disponibilă, însă poate aduce beneficii enorme. Aceasta reduce semnificativ șansele ca persoana care a închiriat serverul să greșească ceva sau să nu observe o breșă de securitate. De altfel, depinde foarte mult și de cum alegem cel mai bun serviciu de web hosting ca să beneficiem de infrastructura potrivită și de toate cele menționate mai sus.