Ce reprezintă o găzduire administrată
Persoanele sau întreprinderile care vor să-și extindă sau să treacă la un hosting superior au o serie de opțiuni disponibile. Una dintre cele mai populare e găzduirea administrată (managed). În această postare, vom explica ce este, beneficiile pe care le poate aduce și ce trebuie să căutăm la un furnizor care oferă astfel de servicii.
Găzduirea administrată este un tip de serviciu în care clientul primește, în schimbul unei sume de bani, hardware de la un furnizor de servicii web. Acesta, adică serverele, stocarea și rețeaua, aparțin unei singure persoane, cu alte cuvinte, niciun alt client nu va folosi același hardware. Prin urmare, ea oferă toate resursele necesare: lățime de bandă, performanță, RAM, stocare, etc., și clientul are control asupra securității, sistemului de operare și a software-ului.
În găzduire administrată, hardware-ul este ținut într-un centru de date securizat al furnizorului, care are grijă de gestionarea, administrarea și asistența tehnică.
Alternativa este găzduirea neadministrată, unde clienții cumpără hosting, dar aleg să-l gestioneze singuri. În timp ce unii indivizi încă optează pentru această variantă, majoritatea consideră că este mai ușor și mai economic să lase firma în cauză să își asume managementul în numele lor.
Gama de servicii incluse într-un pachet de găzduire web managed (administrat) depinde foarte mult de furnizor. Majoritatea acestora oferă și gestionează centrul de date (spațiu, energie electrică, întreținerea clădirilor, securitate fizică, ingineri IT, etc.), hardware, rețea, sistem de operare (Windows, Linux, etc.) și infrastructura de aplicații.
Lista de mai sus acoperă o varietate cuprinzătoare de sarcini de administrare care sunt efectuate în numele clientului. Acestea pot include monitorizarea în timp real a serverului, optimizarea performanței, corectarea erorilor, backup-uri, prevenirea intruziunilor, instalarea aplicațiilor, etc. Utilizarea unor astfel servicii reprezintă o facilitate prin care clientul nu trebuie să se îngrijoreze de hardware sau alte chestiuni.
Găzduirea administrată nu este cea mai ieftină opțiune disponibilă, însă poate aduce beneficii enorme. Aceasta reduce semnificativ șansele ca persoana care a închiriat serverul să greșească ceva sau să nu observe o breșă de securitate. De altfel, depinde foarte mult și de cum alegem cel mai bun serviciu de web hosting ca să beneficiem de infrastructura potrivită și de toate cele menționate mai sus.
Cum alegi un plan de hosting ? 5 elemente esentiale Cum alegi un plan de…
Una dintre cele mai importante alegeri atunci cand porniti la drum cu un nou proiect…
Pe majoritatea site-urilor al caror subiect de discutie este reprezentat de firmele de hosting de…
Primii pasi pe care trebuie sa-i faci atunci cand doresti sa-ti construiesti o pagina web…
ROMARG este un provider de servicii de web hosting care s-a lansat in anul 2001,…
ClausWeb este o firma de web hosting care se bucura de notorietate in Romania datorita…