Ce trebuie să știi despre cPanel

Indiferent că ești un webmaster care deține unul sau mai multe site-uri, fie un furnizor de hosting ce vinde spațiul propriilor servere, ori un individ care se află în căutarea unui dedicat, cPanel continuă să fie unul dintre cele mai utilizate panouri de control atât în rândul utilizatorilor începători, cât și al celor experimentați.

De ce? Care este acel lucru care face diferența, astfel încât cPanel să rămână lider de piață?

În acest articol, vom explora avantajele și dezavantajele acestui panou de control și funcțiile care-l fac să rămână deasupra tuturor competitorilor.

Ce este cPanel?

cPanel este o interfață grafică (GUI) bazată pe Linux. Ușor accesibil și cu o multitudine de module încorporate, permite utilizatorilor de pe tot globul să acceseze de la distanță și să își mențină serverele de oriunde. Așa cum este el, cPanel oferă clienților un mijloc eficient de întreținere a unui server.

Este foarte posibil să fii familiar cu ideea unui panou de control, mai ales dacă ai mai gestionat vreodată un server. În cazul în care nu ai făcut cunoștință cu așa ceva, un panou este un instrument vizual prin intermediul căruia orice persoană poate să îl folosească de la distanță pentru a modifica și folosi un server fără a fi nevoie de un set de cunoștințe legate de programare sau despre cum ar trebui folosită o linie de comandă. Cele mai întâlnite funcții în rândul panourilor de control web sunt:

  • Verificare lățimii de bandă și a resurselor
  • Conectarea unui domeniu cu un server
  • Instalarea de software-uri precum WordPress și alte extensii
  • Setarea unei baze de date pentru o adresă de email
  • Încărcarea și gestionarea fișierelor
  • Modificarea setărilor de securitate
  • Crearea unei copii de rezervă

Deși pe piață există zeci de alte variante, șansele sunt că dacă nu ești obișnuit cu un astfel de panou, atunci, cel mai recomandabil ar fi să începi cu cPanel. Da, știm că multe alternative susțin că oferă funcții similare sau mai bune decât cele ale cPanel. Cu toate acestea, niciunul dintre ele nu a reușit să își mențină o imagine prea bună pentru o perioadă îndelungată de timp.

Lansat, inițial, în anul 1996, cPanel a supraviețuit 23 de ani fluctuațiilor pieței și a dezvoltării tehnice ale domeniului în care se află. Într-o mare industrie care se află într-o continuă schimbare, acesta a rămas lider până în prezent.

Înaintea acestui panou de control, gestionarea site-urilor era o mare bătaie de cap și consumatoare de timp. Necesita un nivel avansat de cunoștințe, iar din acest motiv, multe persoane renunțau pentru că nu puteau face față. În momentul când cPanel și-a făcut apariția, modul cum oamenii priveau serverele s-a schimbat literalmente în mai bine.

Care sunt avantajele pe care le aduce cPanel?

Când analizăm avantajele și dezavantajele este important să ținem cont de ambele părți ale ecuației. Nu dorim să luăm în considerare doar avantajele care se aplică utilizatorului final, dar și furnizorului de găzduire web. Până la urmă, acceptarea la scară largă este motivul pentru care acest software continuă să fie cel mai bun din această nișă.

Cele mai mari avantaje pe care le aduce cPanel sunt următoarele:

  • Ușurință în utilizare
  • Eficienţa
  • Fiabilitatea

1. Ușurință în utilizare

Cu o navigare ușoară și opțiuni organizate în prealabil, cPanel este un program care poate fi învățat de oricine. Dând sarcinilor tehnice o interfață vizuală, nevoia unui programator este eliminată. Acest lucru reduce considerabil expertiza tehnică necesară pentru întreținerea unui server sau a unui site web.

În timp ce numărul de opțiuni disponibile pot fi copleșitoare pentru începători, secțiunile divizate și aspectul aranjat permit utilizatorilor să formateze interfața în funcție de propriile preferințe.

Nu știi ce face un buton? Nicio problemă, ghidul încorporat și tutorialele îți vor arăta ce și cum face fiecare funcție. În cazul în care documentația oferită de serviciu nu este suficientă pentru a clarifica întrebările pe care le ai, există o comunitate foarte mare dezvoltată în ultimii 23 de ani care te poate ajuta. Acest exces de informații disponibile reprezintă un avantaj atât pentru utilizatori, cât și pentru furnizorii de web hosting.

Mulți furnizori aleg să se axeze pe panouri de control construite custom pentru a se diferenția de concurență. Din păcate, această tactică poate fi o sabie cu două tăișuri.

O nouă interfață înseamnă o dificultate în plus pentru clienții începători. Chiar și dacă oferă funcții mai bune, convingerea utilizatorilor să învețe o nouă interfață este adesea o misiune grea de îndeplinit.

Pentru a facilita acest lucru, furnizorii de găzduire care folosesc panouri de control personalizate pot, de asemenea, să producă documentație specializată. Acest proces se poate dovedi consumator de timp și potențial costisitor. Prin utilizarea cPanel, toată bătaia de cap poate fii evitată.

Un avantaj suplimentar este faptul că rămâne relativ consecvent pe toate planurile. Această consecvență înseamnă că integrarea software-ului permite o migrare mai ușoară a site-ului în cazul în care proprietarul alege un nou serviciu de găzduire.

2. Eficiența

cPanel a crescut sub presupunerea că utilizatorii săi nu sunt developeri. Drept urmare, diversele caracteristici ușoare de folosit contribuie, de asemenea, la o mai mare eficiență per general.

Unul dintre modurile în care cPanel realizează acest lucru este prin utilizarea autoinstalatoarelor.

Autoinstallerele sunt programe utile care permit instalarea instantanee a celor mai populare softuri. Prin utilizarea lor, de obicei Softaculous sau Fantastico, platforme precum WordPress și phpBB pot fi ușor instalate cu un efort minim.

Deoarece sarcinile complexe pot fi realizate în doar câteva clickuri, acestea sunt finalizate în doar câteva secunde. Acest lucru nu numai că economisește timpul utilizatorului, dar reduce și costurile potențiale. Când utilizatorii își pot rula singuri serverele, nevoia de a angaja dezvoltatori pentru a le gestiona dispare.

3. Fiabilitatea

cPanel este o soluție testată. Deoarece a trecut prin foarte mulți ani plini de schimbări, acesta și-a dezvoltat și perfecționat toate caracteristicile. Dincolo de stabilitatea instrumentului în sine, există o mulțime de tutoriale și informații despre cPanel. Când ele nu sunt suficiente, asistența oficială este disponibilă și pe site-ul companiei.

În plus, în timp ce greșelile și consecințele negative vor fi întotdeauna posibile, măsurile de stopare implementate de acest serviciu, fac dificilă provocarea daunelor cu adevărat catastrofale site-ului sau serverului tău.

Alături de aceste măsuri de siguranță concepute pentru a preveni erorile la scară largă, greșelile mici sunt mai greu de făcut. Deoarece multe funcții încorporate gestionează complet automat sarcinile pentru tine, posibilitatea săvârșirii unor erori este redusă la minimum.

Prin urmare, cPanel împiedică clienții să întreprindă acțiuni care sunt prea riscante sau sunt interzise în mod specific, iar furnizorii de hosting păstrează un control mai mare asupra a ceea ce se întâmplă pe serverele lor. Acest control poate fi amplificat în continuare prin folosirea WHM-ului de la cPanel (Web Host Manager).

Deoarece cPanel și WHM sunt proiectate să funcționeze în tandem, utilizarea amândurora oferă o experiență mai consecventă la nivel general. Acest lucru permite gestionarea a mai multor site-uri, asigurând în același timp servere individuale pentru fiecare.

Reducerea timpului irosit și a greșelilor ce pot fi efectuate, de asemenea, scade considerabil nivelul de stres. Această combinație de simplitate și caracteristici superioare face ca cPanel să nu fie doar o soluție ideală pentru servere în sine, ci și pentru oamenii care interferează cu ele.

Care sunt dezavantajele pe care le aduce cPanel?

După cum știm cu toții, nimic nu este perfect. Pentru fiecare soluție există și dezavantaje. Deși în cazul acestui panou de control ele sunt puține, merită discutate.

Principala inconveniență este prețul.

Spre deosebire de mulți dintre concurenții săi mai mici, cPanel este văzut ca fiind cel mai premium de pe piață. Acest statut poartă cu sine o consecință, și anume costul.

Din cauza prețului asociat cu cPanel, este rar să-l găsești oferit gratuit prin intermediul furnizorilor de găzduire free. Până la urmă, primești ce plătești.

Acestea fiind spuse, este posibil să ai ca și software cPanel doar în cazul în care plătești o sumă de bani pentru hosting. De exemplu, găzduirea shared ce are ca principiu folosirea unui server unic împărțit între mai mulți clienți, costurile sunt împărțite între mai mulți utilizatori. Asta înseamnă că, prin găzduire partajată, utilizatorii pot profita de funcțiile cPanel pentru o parte foarte mică din costul obișnuit.

Însă, ce faci dacă dorești să cumperi o licență cPanel?

Să presupunem că deții un server dedicat. Dacă intenționezi să interacționezi cu acesta, probabil că vei avea nevoie de un panou de control.

Deși este cu siguranță posibil să cumperi o licență, cPanel este printre cele mai scumpe panouri de control disponibile. Pentru companiile mai mari, nu e o problemă. Cu toate astea, pentru întreprinderile mici sau persoanele care rulează site-uri web pe servere private, acest cost poate influența foarte mult procesul decizional.

Pentru a înrăutăți situația, cPanel și-a schimbat recent structura costurilor. Pe lângă creșterea prețurilor, a implementat o taxă suplimentară pe cont pentru utilizatorii care au peste 100 de conturi. Acest lucru a creat o mare confuzie în cadrul industriei. Unii furnizori de hosting chiar au încetat să ofere cPanel.

Sfaturi și trucuri

Cum poți accesa pagina de conectare

De obicei, atunci când achiziționezi servicii prin intermediul unui furnizor de găzduire shared, la înregistrare, vei primi o serie de emailuri. Dacă serviciile achiziționate susțin că includ cPanel, atunci unul dintre emailuri ar trebui să aibă un link către pagina de conectare.

Cu toate acestea, să presupunem că nu găsești informațiile necesare în email. Poți să stai fără griji, accesarea este mai ușoară decât ai crede și există mai multe modalități prin care se poate face acest lucru.

Dacă nu găsești un link-ul direct, atunci totul ține de adresa web a site-ului tău.

Dacă începe cu „http”, atunci la sfârșitul domeniului adăugă „:2082”. Ca să-ți faci o idee ar trebui să arate cam așa:

  • http://www.siteultau.ro:2082

Pe de altă parte, dacă site-ul începe cu “​https​”, atunci ar trebui să adaugi la sfârșit: “​:2083​”. De exemplu:

  • https://www.siteultau.ro:2083

După ce ai adăugat numărul portului la sfârșitul domeniului, presupunând că totul este corect, ar trebui să fii ajuns pe pagina de conectare a cPanel.

Dacă nu știi care sunt informațiile de conectare, răsfoiește toate emailurile de bun venit trimise de furnizorul de hosting. Dacă încă nu le găsești, va trebui să ceri asistența și să soliciți datele de autentificare.

Navigarea

Pentru a ști ce cauți, trebuie să înțelegi mai întâi ce caracteristici sunt disponibile. În timp ce licențele cPanel obținute prin intermediul furnizorilor de gazduire web pot diferi ușor, majoritatea vor încorpora următoarele secțiuni:

Preferences – această secțiune conține instrumente concepute pentru a ajuta utilizatorii să își modifice versiunile individuale de cPanel pentru a se potrivi mai bine nevoilor lor.

Software – majoritatea instrumentelor din această secțiune sunt destinate utilizatorilor avansați și se bazează în mare parte în jurul PHP și Perl. Totuși, este și secțiunea în care va fi amplasat „Softaculous Apps Installer” sau orice funcție de instalare automată precum WordPress.

Web Applications – aici vor fi adăugate aplicațiile instalate.

Email – Această secțiune este locul în care îți vei gestiona adresele de email.

File modules – e o categorie pentru instrumente legate de încărcarea și gestionarea fișierelor din cPanel. Această secțiune oferă utilizatorilor o serie de opțiuni suplimentare, inclusiv setarea nivelelor de confidențialitate pentru fișiere individuale și realizarea copiilor de siguranță a datelor utilizând “Backup Wizard”.

Databases – dacă serverul tău stochează informații folosind baze de date, atunci aici este locul în care vei găsi toate instrumentele necesare pentru crearea și gestionarea acestor baze de date.

Metrics ​- această secțiune este plină de instrumente utile pentru a te ajuta să urmărești statistici legate de utilizarea site-ului și serverului.

Domains – dacă ai domenii, fie subdomenii și redirecționări suplimentare legate de domeniul principal, aici găsești instrumentele necesare pentru a le crea și gestiona.

Security – instrumente legate de securitatea site-ului sau a serverului.

Advanced – după cum poți ghici, această categorie oferă instrumente destinate în mare parte utilizatorilor avansați.

Concluzie

Cu toate modificările care au avut loc asupra prețurilor, mulți utilizatori se întreabă „ce urmează?” Indiferent că ești începător sau veteran, e necesar să te întrebi și să anticipezi cum poate afecta acest lucru afacerea ta. Vei trece la un nou panou de control mai ieftin sau vei rămâne la cPanel, cea mai bună opțiune disponibilă?

4 Comments
  1. […] largă mult mai rapid. Așadar, atunci când cineva din Italia îți accesează site-ul aflat pe un web hosting din România, totul este efectuat de pe un server aflat în […]

  2. […] întrebi cum poți face rost de unul, cel mai ușor este să-ți contactezi firma care îți oferă servicii de gazduire. Există șanse foarte mari să ți-l activeze […]

  3. […] din urmă, nu uita că aceste sfaturi sunt inutile dacă nu îți alegi un furnizor care oferă servicii de hosting bune. Altminteri, poți avea parte de repercursiuni atât de grave încât toată munca va fi în […]

  4. […] Pe lângă toate acestea, nu uita că e foarte important ca site-ul tău să fie securizat pe o gazduire web profesională și gestionată de niște persoane competente, pe niște servere securizate și […]

Leave a reply

ReviewHosting
situs toto slot gacor situs toto togel https://faculdadediplomata.edu.br/-/ https://www.pilgrimagetour.in/-/ situs toto slot gacor slot gacor situs toto situs toto https://cpnsbatola.id/-/ bento4d cerutu4d rimbatoto https://smpitbinailmu.sch.id/ bakautoto bakau toto slot https://inspiracionspa.com.mx/-/ bento4d bento4d https://pafikabupatenrejanglebong.org/